pinguim®

- Apropo, ai dus ceasul mă-tii la reparat? (asta nu e o înjurătură, ai mei sunt “mă-ta” şi “tac-tu”, după cum poate veţi fi observat sigur)

- Da’ cum nu? E la mine.

(devin brusc temătoare – îl folosesc spre uzul propriu de vreo lună, şi n-am de gând să-l mai dau înapoi)

Să ţi-l dau să i-l dai?

- Nu nu! Ţine-l acolo, că stă mai bine la tine, mă-ta iar îl strică…

later edit: dialog purtat cu tac-tu-le.

Je: băăăi… tre’ să-ţi arăt ceva foaaaaaarte tarre

deci, e musai să-mi iau unul…una… de ziua meaaaa

….

hai bă, vii sau ce faci?

Puştiu’: …

Je: hai băăăă, cât îţi iaaaa. două minute haidi bree :”>

Puştiu’: da mă, bine, hai, arată-mi!

Je: ta-daaaaaaaaaaaa!

Puştiu’ (neimpresionat – el e mai matur, aşa…): ce să faci bă cu una de-asta? hai frate, mai bine-ţi iei un prieten!

M-am dus la ai mei să-mi iau hainele de la uscat, şi pen’ că dusesem ca nesimţita conţinutul a trei maşini de spălat, am plecat de-acolo cu un teanc de cârpe mai înalt ca mine. Lui papa i-a fost milă de copilul pierdut în lumea rufăriei, aşa că după ce s-a făcut boltă peste zidul de haine şi mi-a aplicat o ştampilă pe frunte, – “Na, să nu zici că nu te-am pupat şi pe ziua de azi…” – a zis că-mi dă şi-o mână de-ajutor:

- Stai, că-ţi deschid eu uşa…

Stai aşa, că-ţi aprind lumina pe scară…

Stai, că-ţi dau şi-un şut în fund…

Motto: Casa de nebuni nu e acasă.

Read the rest of this entry »