pinguim®

cu de la Sandy citire, despre dintr-un curs de lingvistică de-al dânsului:

“ştiai că cucu e un cuvânt onomatopoetic? adică există între semn şi desemnat o relaţie notabilă, deci e un icon, nu un simbol…”

eu am înţeles, la cele 3 ceasuri ale dimineţii la care m-am şters la ochi privind fereastra de mess, că e un fel de onomatopee, numa’ că invers. conceptual vorbind. mna. ‘zda mă-sii.

mi s-au scurs ochii pe vitrină. m-am holbat la ea 10 minute până să intru s-o cumpăr (10 numai a doua oară, prima oara m-am chiombit prin beznă -că era noapte- disperată după o lanternă, căci nu, telefonul meu nu are aşa ceva).

e o minunăţie. e don’şoara care n-am să fiu niciodată. e subţire, distinsă, rece şi-mi face încheietura să pară delicată. şi pielea fină. atribute pe care nici eu, nici pielea mea nu le vom avea, defapt, niciodată. dar mna, ceasa mea (e fată, da???), o ЧAЙKA minunată (Chaika, inculţilor, dar vă iert, că nici eu n-am ştiut mai multe până nu mi-a picat cu tronc), suplineşte. e o rusoaică platinată, cu un singur ochi, pătrat, negru. ce mai, o minunăţie, numai bună de prezentat părinţilor.

e babă bătrână, nu ştiu căt de bătrână exact, dar toarce aiuritor. o pun la ureche şi deja zâmbesc. plm, ce să zic, m-am îndrăgostit iară

Ho, nu daţi, nu urlaţi, nu mă luaţi de păr, că şi-aşa-i scurt!

Afirmaţia vizează ambele direcţii. Azi în bine, mâine-n rău, parcă vezi că luna viitoare îmi facu un tatuaj nou. Vorba Puştiului, “primul e mai greu, restul vin de la sine…”

Să iei prânzul cu domniile lor Neagu Djuvara şi Petre Ţuţea.

Să nu vorbeşti. Doar să asculţi. Să ai un carneţel care să se îngroaşe pe măsură ce scrii. Şi un pix căruia să i se termine pasta doar când prânzul ia sfârşit.

Să vezi cu ochii minţii toate textele, să te lovească încrâncenarea, durerea, reuşitele şi eşecurile, dezamăgirile, speranţele, iubirea, patriotismul comesenilor tăi. Să te ridici obosit, ca după un antrenament la Aiud, şi să te duci nu să te culci, ci să arăţi lumii notiţele-ţi.

Aş zice că cina ar trebui să fie ceva.